Mihai Fusu:"Sunt martor ocular în ziua de 7 aprilie"

Alex Cosmescu în dialog cu Mihai Fusu

Alex Cosmescu: Aţi fost prezent la evenimentele de la începutul lui aprilie – v-am văzut pe margine, atent la tot ceea ce se întâmpla, şi simţeam din partea Dvs. o foarte mare implicare afectivă. Ce v-a făcut să veniţi la proteste, susţinându-i pe tineri?

Mihai Fusu: Am fost prezent acolo pentru că sunt un cetăţean al ţării mele, al oraşului meu şi nu-mi pot permite să fiu indiferent faţă de lucrurile importante care se întâmplă aici. Or, 7 aprilie a fost ceva extrem de important – sunt sigur de asta, cu atât mai mult acum, după cele câteva luni care au trecut şi în care m-am tot gândit la ce s-a întâmplat. Cred că tineretul care a venit în piaţă să-şi manifeste nemulţumirea este acea hârtie de turnesol, acel semnal care atenţionează că ceva nu e în regulă, nu merge bine. Şi faptul că tinerii erau atât de numeroşi şi că s-au adunat atât de repede, indiferent ce spun forţele politice de guvernământ, că au fost cumva cumpăraţi, trimişi... să fim serioşi, nu este atât de uşor să aduni oamenii atunci când nu există o problemă. Oamenii pur şi simplu nu se adună, n-au timp de pierdut. Oamenii se adună atunci când într-adevăr există o nelinişte comună, o îngrijorare.

A.C.: Există, acum, tot felul de păreri contradictorii referitor la ceea ce s-a întâmplat în Piaţa Marii Adunări Naţionale, la Parlament şi la Preşedinţie. Inclusiv participanţii au opinii diferite. Din ce cauză?

M.F.: Trăim într-o lume care devine tot mai mult şi mai mult virtuală, în care media, deseori, manipulează realitatea, ne influenţează opinia despre ea. Mi-aş dori să citesc o analiză amplă a unor istorici, a unor sociologi, politologi, analişti economici... Trebuie făcută o analiză serioasă, pentru că 7 aprilie este un ghem, un nod de foarte multe probleme... Am şi eu unele presupuneri, am observaţii personale, ca martor ocular, şi pot vorbi doar despre ele. Au fost mai multe momente care m-au pus în gardă pe mine, pe data de 7.
V-am spus, am asistat la tot ce s-a întâmplat. Am asistat permanent, de dimineaţă până în seară, pentru că vroiam să văd şi să înţeleg ce se întâmplă. Şi am văzut mai multe elemente. Şi contradictorii, şi complementare. În fond, când se întâmplă nişte evenimente de felul acesta, întotdeauna se împletesc foarte mulţi factori. Şi foarte multe categorii de oameni. Printre participanţi întotdeauna există oameni paşnici şi nemulţumiţi, întotdeauna există şi grupuri mai puţin numeroase, dar mai active, mai extremiste, întotdeauna sau aproape întotdeauna există provocatori, întotdeauna sau aproape întotdeauna există huligani, întotdeauna sau aproape întotdeauna există profitori. Deci, depinde ce viziune vrei să scoţi în evidenţă. Guvernanţii întotdeauna vor da vina pe opoziţie. Opoziţia are tot dreptul să dea vina pe provocatori, care au fost puşi la cale de guvernanţi pentru a răsturna, de fapt, situaţia, în favoarea lor. Oamenii paşnici care au venit să susţină o idee vor pune întotdeauna accentul pe lozincile paşnice şi constructive. Depinde de interesele fiecăruia, pentru că o asemenea revoluţie sau insurecţie e extraordinar de complexă.

A.C.: Care au fost aspectele care v-au atras Dvs. atenţia?

M.F.: Unele elemente m-au dus cu gândul la un scenariu bine pregătit din timp.
1.De exemplu, mi-a părut foarte straniu să văd cât de repede au zburat peste capetele mulţimii nişte căşti smulse de pe capul poliţiştilor care apărau Preşedinţia şi cum cineva a urcat în copac chiar în faţa Preşedinţiei şi a dat foc la o caschetă de poliţist. Aceste acţiuni au fost întreprinse foarte repede şi foarte stângaci şi cred că au avut ca scop să excite mulţimea.
2.Am fost şocat să văd cum un grup de tineri ataca cordonul de poliţişti. Ei săreau cu picioarele peste scuturi, după care pozau victorios, fără jenă şi frică. Acest lucru mi-a trezit un şir de întrebări. În primul rând, de ce poliţia le permitea să o facă? În al doilea rând, R. Moldova nu are o tradiţie de luptă a populaţiei (sau chiar a huliganilor ) cu poliţia, cum e în alte ţări europene, deci aceste gesturi erau prea bine învăţate, adică repetate din timp. Această acţiune a avut ca scop, după părerea mea, să demonstreze că poliţia e slabă şi să încurajeze mulţimea la atac.
3.Am fost uimit să văd cât de repede s-au retras forţele de poliţie care apărau Preşedinţia – forţe speciale, bine pregătite, îmbrăcate în negru, cu căşti. După ce s-au retras, au fost expuşi pietrelor nişte tineri carabineri, sau militari în serviciu, nu ştiu, în orice caz se vedea că erau nepregătiţi şi că erau puşi acolo ca să fie zdupăciţi. M-am gândit că ceva nu e curat la mijloc. De parcă Ministerul de Interne, care era la curent cu ce se va întâmpla, a hotărât să-şi bată joc de aceşti tineri, sau de Armata Naţională. I-a lăsat pe ei să primească pietre în faţă. În timpul asaltului Parlamentului, am umblat în jurul clădirii, ca să văd ce se întâmplă, şi i-am văzut pe aceşti tineri, cum stăteau tremurând în spatele scuturilor, cu feţele speriate, mulţi zgâriaţi deja de la pietrele pe care le primiseră în cap, sau peste mâini, sau în faţă. Păreau absolut neajutoraţi.
4.În fond, tineretul care s-a adunat la început în PMAN nu era gata de un asemenea asediu. Nu a venit nimeni cu pietre, nu a venit nimeni, ca să zic aşa, cu intenţii de a distruge şi a sparge. Şi asta s-a văzut bine în faţa Preşedinţiei şi a Parlamentului pe la 11.00 sau puţin mai târziu, atunci când forţele de ordine au simulat un atac. Mulţimea, speriată, a început să se retragă, să fugă în panică, dar aici au intervenit aceşti tineri pregătiţi.
5.Când am mers în jurul clădirii Preşedinţiei, am observat un alt element care m-a dus cu gândul la un scenariu bine pus la punct. Am văzut cum se spărgeau geamuri din interior, deci, cineva a pornit distrugerea dinăuntru.
6.Un alt lucru foarte curios: nu mult timp după ce a fost arborat steagul UE pe Preşedinţie, s-a văzut un fum pe acoperişul Parlamentului şi m-am întrebat atunci care e problema cu acest fum, pentru ce să dai foc la acoperiş? După cum ştim, la câteva zile după evenimente, s-a anunţat câştigătorul tenderului pentru reconstrucţia clădirilor avariate. Era vorba de firma în care este implicat actualul Ministru al construcţiilor. Şi tot atunci s-a anunţat costul pagubelor. Am remarcat imediat cum s-a spus că, printre altele, a fost avariat grav acoperişul. Şi în acel moment mi-am adus aminte imediat de fumul de pe acoperiş. Fumul a apărut imediat după arborarea drapelului. Dar a fost anunţat chiar de conducere că steagurile au fost arborate cu permisiunea lor. Prin urmare, acolo, pe acoperiş, în afară de tinerii care au arborat steagul mai erau oamenii din pază, sau alte persoane responsabile. Mă întreb: cine a dat foc? Pentru ce? Pentru că oricum clădirile trebuiau reparate. Deci, cu cât obiectul este mai avariat, cu atât reparaţia e mai scumpă şi cu atât mai mulţi bani primeşte firma care repară. Logic.

A.C.: Credeţi că există o tehnologie clară, un sistem clar în baza cărora să fie realizate aceste acţiuni?

M.F.: Trăim într-un secol al tehnologiilor. În zilele noastre nu mai e nevoie să inventezi bicicleta. E destul să o cumperi. Dacă cineva vrea să producă o emisiune TV de audienţă maximă nu trebuie să o inventeze. E suficient să cumperi la pachet tehnologia emisiunii Fabrica de staruri, de exemplu, care există în foarte multe ţări sub diferite denumiri, dar cu aceeaşi tehnologie. Sau dacă o ţară vrea să producă automobile şi nu are tradiţie în acest domeniu, nu trebuie să inventeze nimic, trebuie să cumpere tehnologia fabricării unei mărci de succes – Mercedes, Peugeot, Volkswagen, Reno, etc. Aşa fac şi China, şi România, aşa a făcut URSS cu FIAT-ul.
Există şi tehnologii electorale. Se invită specialişti, se creează o imagine, se preiau formule de discursuri, etc.
Există şi tehnologii de falsificare a alegerilor. Destul de sofisticate, dar sigure. Am simţit-o chiar pe pielea noastră la ultimele alegeri.
Dar există şi tehnologii de provocare, de imitare a unor conflicte, sau a unor cataclisme. Voi aduce câteva exemple din practica mondială:
* La începutul celui de al doilea război mondial, SUA erau neutre. Or, războiul e cel mai profitabil business. Trebuia organizată o provocare care să convingă societatea americană să accepte să intre în război. La 7 mai 1915 vasul maritim Lusitania, cu 1200 pasageri la bord, este trimis cu bună ştiinţă în apele germane. Vasul este scufundat. America intră în război.
* 1933. Hitler pune la cale o operaţie mascată. El dă foc la Parlament şi dă vina pe teroriştii comunişti. Aceasta îi permite să schimbe Constituţia, adoptând în Parlament Legea de împuternicire, care îi dădea drepturi nelimitate distrugând, practic, libertăţile cetăţenilor.
* În 1941, la începutul războiului, societatea americană era împotriva războiului, cu 83%. Roosevelt provoacă Japonia, permiţându-i să atace una din cele mai mari baze militare americane, cea de la Pearl Harbor. La 7 decembrie Japonia atacă – 2400 morţi. În rezultat, 1 milion de americani se înscriu ca voluntari şi America intră în război.
* Rusia. 9 septembrie 1999. Un bloc cu 9 etaje dintr-un cartier al Moscovei este aruncat în aer. Urmează încă 2 atentate pe 13 şi pe 16 septembrie. Se dă vina pe separatiştii ceceni, ceea ce-i permite lui Putin să înceapă aşa-zisul al II-lea război cecen. Alexandr Litvinenko, fost agent rus, care emigrează în Marea Britanie, aduce dovezi şi învinuieşte Rusia de organizarea atentatelor – pentru a da vine pe ceceni şi pentru a avea dreptul să înceapă războiul. Litvinenko este otrăvit cu poloniu la Londra de către serviciile secrete ruseşti.
* Şi cel mai recent şi cel mai răsunător caz – 11 septembrie 2001. Aruncarea în aer a clădirilor World Trade Center. Se dă vina pe teroriştii arabi şi începe invazia Irakului, cu scopul de a domina total producerea şi exportul de petrol din regiune.

Aşa că, privită mai atent, ziua de 7 aprilie la Chişinău este o soră mai mică, sau o copie a provocărilor, sau a atentatelor despre care v-am vorbit. În această ordine de idei, tehnologiile pot fi cumpărate de la serviciile secrete ale ţărilor care au experienţă în domeniu, sau pot fi împrumutate în vederea obţinerii unor beneficii comune, sau pot fi primite în calitate de cadou de la prieteni sau aliaţi.

A.C.: Cine ar fi putut pune la punct un asemenea scenariu, bazat pe provocări?

M.F.: Într-un interviu acordat recent, Anatol Plugaru vorbeşte despre interesele clanurilor economice care stau la baza acestui eveniment şi despre faptul că până şi Voronin este o unealtă. Eu accept parţial această versiune. Până şi marxiştii recunosc că politica este o emanaţie a economiei, iar războiul, sau conflictele violente sunt o continuare a politicii. Prin urmare, acolo unde se produc conflicte trebuiesc căutate interese economice. Dar eu aş propune şi o viziune mai largă a problemei. Aş propune să analizăm consecinţele şi beneficiile zilei de 7 aprilie. Adică să vedem cine de fapt a avut beneficii pe termen scurt, să vedem persoanele sau forţele care au tras cele mai multe avantaje şi cele care au avut de pierdut. Propun un mic tabel, care ne limpezeşte foarte bine situaţia:

Fapte	Câştigători	Perdanţi
Distrugerea Preşedinţiei şi Parlamentului	1. Voronin, care învinuieşte şi discreditează opoziţia 2. Firmele care trebuie să reconstruiască edificiile şi care trăiesc din comenzi de stat şi de partid	1. Opoziţia
Arborarea drapelului României	1. Voronin, care primeşte argumente puternice împotriva României 2. Rusia, care învinuieşte România (şi prin ea NATO) de amestec în treburile interne ale Moldovei 3. Transnistria (Rusia), care primeşte dreptul de a arbora steagul Rusiei şi de a legifera prezenţa armatei ruseşti 4. Clanurile şi firmele economice care au interes să dezvolte economia şi comerţul Moldovei spre Rusia în detrimentul României	1. România 2. NATO 3. Europa 4. Opoziţia 5. Tineretul proeuropean şi proromân
Arborarea drapelului Europei	1. Rusia, care încearcă să oprească expansiunea Europei şi NATO spre Est şi să determine R. Moldova să rămână în zona ei de influenţă.	1. Europa 2. Opoziţia 3. Societate civilă
Ciocniri violente cu poliţia	1. Voronin, pentru a demoniza opoziţia şi a-şi dezlega mâinile pentru acţiuni represive. 2. Forţele de ordine, care de mai mult timp sunt în conflict cu tineretul. 2. Serviciile de securitate, care aveau nevoie să scoată la iveală din internet tineretul proeuropean şi proromân.	1. Opoziţia, învinuită de organizare 2. Tineretul, pentru a fi speriat 3. Societatea civilă, pentru a fi amorţită

Dacă analizezi cine a avut de câştigat de pe urma acestor evenimente, e absurd să crezi că opoziţia ar fi organizat totul. Cum vedem din tabel, opoziţia a avut doar de pierdut. Cine organizează ca să piardă? Este limpede că partidul de guvernământ şi clanul economic pe care îl reprezintă au organizat totul.
În fond, o simplă analiză logică ne deschide cărţile referitor la organizatori: opoziţia nu a avut nimic de câştigat din acest conflict, din contra, a fost în dezavantajul ei total.

A.C.: Scenariul a fost inventat acum sau a fost pregătit, cu grijă, din timp?

M.F.: Cred că acest eveniment din 7 aprilie 2009 este legat cu un alt eveniment din istoria recentă a Moldovei – 10 noiembrie 1989. Şi este legat direct prin persoana lui Vladimir Voronin. Cei care nu au uitat cum s-au desfăşurat evenimentele în acea perioadă ştiu că pe 7 noiembrie 1989 la Chişinău a avut loc tradiţionala paradă militară. Mişcarea naţională şi democratică era atunci în apogeu în R. Moldova. Populaţia protesta non stop. În acea zi, mulţimea a blocat bulevardul central Ştefan cel Mare, care se numea atunci Lenin şi a împiedicat tehnica militară sovietică să defileze victorios. A fost un gest simbolic, puternic şi cu multe consecinţe.
Pentru conducerea de la Moscova era clar că lucrurile pot ieşi de sub control şi că şeful de atunci al Partidului Comunist, Semion Grosu, trebuia schimbat cu un alt lider de factură gorbacioviană – Petru Lucinschi.
Peste 3 zile, pe 10 noiembrie, se organizează o provocare de proporţii. Forţele speciale ale miliţiei (OMON) înarmate cu bastoane, cu scuturi şi cu căşti îşi fac apariţia pe bulevardul central şi provoacă mulţimea. Situaţia la acel moment în Chişinău, ca şi în tot fostul spaţiu sovietic, era incandescentă. În scurt timp încep ciocniri foarte violente între OMON şi protestatari. Chiar în plin centru al oraşului este construită o baricadă, este folosit pentru prima dată gaz lacrimogen, poliţişti şi protestatari sunt răniţi, se incendiază maşini ale miliţiei şi este atacat sediul Ministerului de interne. Noaptea târziu, mulţimea asediază clădirea ministerului şi începe să scandeze o lozincă importantă: Jos Grosu, vrem Lucinschi! Ca rezultat, Petru Lucinschi este numit prim secretar al Comitetului Central al Moldovei.
Ministru de interne atunci era Vladimir Voronin.

A.C.: Care au fost cauzele evenimentelor din 6-7 aprilie?

M.F.: Cauzele politice, sau geostrategice, sau geopolitice etc., sunt un fapt. Falsificarea alegerilor e un alt fapt. Eu aş vrea să vorbesc în calitate de martor ocular despre alte cauze. Şi anume sociale, umane.
Tensiunea în R. Moldova e demult la limită. S-a creat un fel de situaţie, e prea mult spus revoluţionară, dar poate fi numită, prerevoluţionară, ceva care aduce a nemulţumire în masă. Tineretul a venit în Piaţă pentru că este îngrijorat de destinul pe care urmează să-l primească ţara, pentru că, după cum a devenit clar în ultimul timp, Partidul Comunist s-a învechit ca şi clasă de conducere. Comuniştii nu mai au să ne aducă nimic nou şi tineretul, care este destul de bine informat, care comunică mult, care citeşte, simte că ţara are nevoie de o altă politică atât la nivel intern, cât şi la nivel extern.
În afară de asta între tineret şi poliţie de mai mult timp mocnesc conflicte puternice. Aduceţi-vă aminte de tânărul împuşcat şi demonstraţiile tineretului în faţa Ministerului de Interne. Poliţia şi conducerea s-a purtat imoral şi sălbatic. În loc să-i asculte pe tineri, să cerceteze cazul, tineretul a fost ignorat, iar poliţia chiar a atacat protestatarii din faţa Ministerului, intrând în mulţime cu o maşină a poliţiei, din viteză.
Dacă vorbim despre prezenţa poliţiei în pieţe, în cartiere, în discoteci, în străzi vedem că populaţia are tot dreptul să fie nu numai revoltată, dar şi înfuriată.
Şi această furie am văzut-o pe 7 aprilie. Mai spre seară, când la Parlament se mai spărgeau geamurile şi au apărut primele flăcări puternice, am văzut oameni în vârstă, care au venit mai târziu şi care nu au participat la ciocniri, dar care au venit în centru după orele de muncă ca să vadă ce se petrece acolo. Pe faţa lor vedeam o mulţumire. Mulţumirea că se face dreptate. Când se mai auzea un geam spart mulţimea în stradă aplauda şi chiuia. Repet, erau oameni în vârstă, care nici nu au participat la violenţe. Ei nici nu se gândeau atunci că pagubele vor fi enorme, că cineva va plăti, că cineva stă în spatele acestor evenimente, nu, ei nici nu se gândeau la toate astea. Oamenii erau bucuroşi că această conducere “burghezită”, mafiotă, apărată de poliţie coruptă a primit o lecţie de revoltă şi de răzbunare din partea poporului. L-am întâlnit în piaţă pe un fost profesor, care s-a oprit la colţul Preşedinţiei cu bicicleta lui şi se uita şocat prin ochelari la ce se întâmpla acolo şi-mi spune – Acum asist şi eu la o revoluţie!


A.C.: Există şi forţe de alternativă? Care e rolul opoziţiei în acest context?

M.F.: Apariţia noilor partide politice, să zicem, liberale sau neo-liberale, vine să echilibreze sau să contracareze influenţa şi dominaţia partidului comunist, care s-a învechit şi ideologic, şi cu atât mai mult la nivel de cadre. E o diferenţă enormă între discursurile unor conducători din rândul partidului comunist şi cele ale membrilor partidelor liberale de opoziţie: nivelul intelectual scăzut şi mentalitatea primitivă a reprezentanţilor partidului comunist se vede din start.
Apariţia noilor partide poate însemna o gură de aer proaspăt. Ţara are nevoie de schimbări. Schimbarea este o necesitate obiectivă, istorică. Şi e de dorit ca aceste schimbări să se producă pe cale paşnică prin alegeri. Dacă cineva încearcă să frâneze istoria o ia la bot, cum se zice.

A.C.: Din ce perspectivă am putea privi acum, după evenimente, la ceea ce s-a întâmplat pe 7 aprilie?

M.F.: A fost o ciocnire în care s-au întâlnit foarte multe interese, cum spuneam, de ordin geopolitic şi geostrategic. Există confruntări la nivel mare. Le putem compara cu mişcările tectonice. Când în scoarţa pământului se produc aşa mişcări tectonice peste tot la intersecţia plăcilor se produc cutremure de pământ. Aşa e şi în geopolitică. Între Rusia şi Occident există ciocniri globale. Le vedem deja cum se manifestă în Georgia, mai ales, dar şi în alte părţi. Există interese de nivel economic, fiindcă R. Moldova e zonă de tranzit a carburanţilor şi cine controlează în zilele noastre aceste căi controlează lumea. Rusia e interesată să controleze toate căile de acces ale carburanţilor, iar Occidentul, la rândul lui, să le scoată de sub influenţa Rusiei, şi dacă e posibil, să le controleze pe cont propriu. Fie că e vorba de Asia Centrală, fie că e vorba de cele din Caucaz, care trec apoi prin Ucraina şi R. Moldova.
Pieţele de desfacere, altă problemă macroeconomică. Uitaţi-vă pe rafturile supermarketurilor noastre. Majoritatea mărfurilor vin din Rusia. Aşa îţi poţi da seama cine sunt importatorii de mărfuri, de unde importă mărfurile, care sunt partenerii lor, deci cine stăpâneşte pieţele de desfacere din R. Moldova. E vorba de lupte dintre clanurile economice. Dacă te uiţi cine câştigă toate tenderurile de construcţie, de exemplu, cum se împart terenurile, cine privatizează băncile, devine clar care este clanul care stăpâneşte R. Moldova şi care nu vrea să cedeze nimic. Regimul comunist din R. Moldova nu este un partid politic, dar în primul rând este un clan economic egoist şi retrograd, care a terfelit ideea de echitate socială.
Reieşind din cele expuse, evident că R. Moldova are nevoie de schimbări. Şi în sensul ăsta, bineînţeles că, din punct de vedere moral, sufleteşte, spiritual sunt alături de cei care au fost în piaţă şi şi-au riscat sănătatea, ba chiar viaţa, şi au fost pedepsiţi absolut pe nedrept.
Eu cred că tineretul este absolut justificat să-şi ceară drepturile. Să ceară pedepsirea vinovaţilor. Are dreptul să protesteze, pentru că, aşa cum am văzut ziua de 7 aprilie este un simbol pozitiv de luptă cu vechiul, cu anacronismul, cu ziua de ieri, cu nedreptatea, în fond, cu mizeria, cu sărăcia pe care a instaurat-o partidul comunist. Şi, fiind alături de aceşti tineri, vreau să cred că sunt un participant la mişcarea de reînnoire a societăţii.

Articol preluat din Moldova Azi