Ce le voi spune nepoţilor mei despre 7 aprilie
Iată că au trecut doi ani de la marea revoltă anticomunistă din 2009, perioadă în care nu au fost elucidate toate evenimentele petrecute în piaţă şi nici nu au fost pedepsiţi cei care se fac vinovaţi de maltratarea tinerilor în comisariate. Jalnic este faptul că ne-au avut şi unii şi alţii, totuşi un os ne-a fost aruncat ca să deviem de la adevăr. Singurul lucru important care l-a făcut AIE este poziţia tranşantă faţă de Partidul Comuniştilor, care are urmări grave şi totuşi acceptabile de către electoratul anticomunist dornic de răzbunare pentru cei 8 ani de stagnare a ţării şi izolării ei în comunitatea internaţională. Marea problemă e că AIE nu mai are nevoie de elucidarea evenimentelor din aprilie 2009.
7 aprilie a arătat altfel decât ne-au spus cei pe care i-am votat.
Mă întrebam odată, ce le voi spune nepoţilor mei despre 7 aprilie? Unicul răspuns e – adevărul. Singurul adevăr în care ne prostim să credem este cel oferit de AIE. Îm pare rău că s-a făcut campanie electorală pe seama acestui eveniment, dar şi mai tragic, pe seama unor decedaţi în aceasta perioadă, care de fapt n-au nici o legătura cu evenimentele din 7 aprilie.
1. Nu daţi tot la fundul provocatorilor
După jumătate de an de la revoltă, cei care au devastat preşedinţia şi parlamentul au fost numiţi huligani, provocatori, puşcăriaşi şi nicidecum tineri care s-au sacrificat enorm faţă de un regim care nu-l mai suportau. În acea perioadă, preşedinţia şi parlamentul nu erau percepute ca instituţiile fundamentale ale statului dar ca sediul PCRM, motiv pentru care, orice anticomunist era gata să meargă la un asemenea gest.
Ce a făcut procuratura: ne-a arătat la televizor vreo 15 tineri, absolut toţi cu feţe de huligani, printre care se regăsea şi un bun prieten de-al meu (scuze Radu pentru “huligan”), prins într-o ipostază nu tocmai potrivită. Oare toţi tîlharii sunt urâţi sau ineficienta noastră procuratură a căutat imagini cît mai potrivite pentru a ne amăgi. Fie că au existat provocatori, dar revolta anticomunistă nu le aparţine.
2. Un singur decedat ?
Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Valeriu Boboc, am făcut chiar şi un filmuleţ în memoria lui.
Din păcate nimeni n-a răspuns încă pentru asta, doar Perju este târât prin judecătorii dar nu-l văd încă închis.
Pe seama celorlalţi 3 decedaţi, care se spune că ar fi ucişi de regimul Voronin, doar s-a profitat. Maxim Caniscev, despre care s-a vorbit destul de mult in presa, invăţa la UTM. Poza lui a fost lipită pe peretele facultaţii cu o lună înainte de 7 aprilie, el fiind dat dispărut.
3. Revoluţia Twitter? Glumiţi?
Cînd mai aud că 7 aprilie este înlocuită cu “revoluţia twitter” am impresia că se spune bancuri. Eu personal am trimis 200 mesaje prietenilor ca să vină în piaţa la un miting paşnic, aşa au făcut şi colegii mei. Internauţii sau mobilizat ca niciodată pe reţelele de socializarea Facebook şi chiar Odnoklassniki. Twitterul nu a făcut decît să arate comunităţii internaţionale ce se întîmplă în #PMAN.
4. Ghenadie Brega
Jumătate de ţară chiar crede că 7 aprilie a fost organizat de Filat. De fapt totul a început de la “ziua de doliu naţional” organizată de Ghenadie Brega, care sigur nu se aştepta la un asemenea impact şi n-a mai putut controla mulţimea. Dar dacă nu exista acest mic apel pe 6 aprilie, lucrurile arăta altfel, probabil şi comuninştii mai guvernau şi acum.
5. Pe 7 aprilie Voronin a fost mai blând ca niciodată. Pe 8 s-a răzbunat.
AIE-ul l-a învinuit pe Voronin că nu a protejat insituţiile statului. Recunosc că ar fi putut să o facă mai bine, dar potrivit legii acesta era în drept să permită utilizarea armelor de foc. N-a făcut-o şi nici n-a permis poliţiştilor să riposteze asupra protestatarilor. Chiar şi în ţările europene se bate pentru asta, ca fiind atac direct asupra poliţiştilor. Aici chiar nu-l pot învinui cu nimic.
Revanşa a venit însă pe 8 aprilie, cînd sute de tineri au fost bătuţi în comisariate. Vinovaţii continue să lucreze în poliţie şi cu siguranţă nu s-au schimbat. Au fost demişi cîţiva doar pentru a ne arăta că ceva se face, aceştia însă au fost repuşi în funcţii.
6. Cei anticomunişti au protestat, restul au furat.
Cei 30,000 oameni prezenţi la amiaza şi-au făcut datoria, restul au venit să fure paturi, calculatoare, televizoare. Mă întreb, care era rostul protestatarilor care stăteau în piaţă după miezul nopţii, ce faceau ei şi pentru cine? Doar aici n-am găsit răspuns, dar ştiu că eu, ca anticomunist înflăcărat, nu era să mă plimb prin centrul Chişinăului după devastarea Preşedinţiei şi Parlamentului.
7. Alegerile din 5 aprilie 2009 nu au fost fraudate
Dar asta a fost o minciună bună pentru a scoate tinerii în piaţă. Vedem şi singuri ce electorat avem noi, sunt mulţi, indiferenţi, dezinformaţi, deci comuniştii chiar sunt votaţi… Este imposibil de a frauda 1000 voturi, nemaivorbind de cîteva procente.
8. Nu regret cele întâmplate
O asemenea revoltă a fost mai mult ca necesară, ea a redat în întregime dorinţa enormă a tinerilor de a schimba odată şi pentru totdeauna cursul Republicii Moldova. Dacă nu era 7 aprilie se vota şi preşedintele ţării, Lupu nu părăsea PCRM şi practic se repeta scenariul din 2005. Vom construi noi aceste 2 clădiri, n-am pierdut vaca sfântă.
Ăsta e adevărul meu, în altul refuz să cred chiar dacă îmi este băgat pe gît din toate părţile. Această istorie o vor auzi nepoţii mei peste ciţiva ani. N-am scris articolul să conving pe cineva, deci n-o faceţi nici voi.
Articol scris de Andrei Fornea
Read more...
